In primul rand, dupa prelungirile unor obisnuinte mai vechi.
Un fost copil parinte continua sa se ingrijeasca de altii in detrimentul propriei sale persoane. Are speranta secreta ca daca si dupa ce va face acest lucru, acestia vor deveni disponibili pentru el si in felul acesta va primi, in sfarsit, ce are nevoie.
Uneori, se simte sufocat de aceste “ALTE”persoane si, la un moment dat, este foarte probabil sa nutreasca resentimente intense fata de acestea pe care nu le exprima deschis. Acesta senzatie de sufocare poate fi traita intens la nivel psihologic, cu reverberatii pana la nivel fiziologic, sub forma atacurilor de panica.
Se simte confortabil si abordeaza initial relatiile din pozitia psihologica de salvator. Orice persoana care abordeaza viata dintr-o pozitie psihologica de victima – se plange de problemele pe care le are, este ranita si in suferinta declarata- exercita o atractie magnetica asupra lor si au impuls/ elan urias sa aline.
Adult foarte loial familiei de origine, chiar daca isi intemeieaza propria famile, chiar daca nu reuseste sa obtina o forma de realizare relationala. Are legaturi foarte stranse si prioritare cu familia de origine. Preocupat sa-si ajute si rasplateasca mama pentru sacrificiul, devotiunea ei si sa-i daruiasca bucuria de care “nu a avut parte in viata”.
Poate deveni un maestru in a crea relatii de dependenta.
Mentine legatura cu familia de origine cu o frecventa ridicata – zilnic aproape sau chiar de mai multe ori pe zi. Sunt situatii in care un “copil parinte” continua sa locuiasca in casa parinteasca la o varsta la care demult ar fi fost timpul “sa isi ia zborul”. Daca pleaca, locuieste in apropiere sau mentine legatura cu o frecventa foarte ridicata
Idea de rasplata pentru eforturile si sacrificiul parintilor apare deseori in ideatia unui “copil parinte”. De asemenea, deseori apare ideea ca nu se pot descurca singuri sau ideea ca vor sa ramana mereu alaturi de parinti.. Anticipeaza ca fiind foarte dureroasa despartirea de parinti.
Exista exceptii de la aceste criterii generale – de exemplu, “copii parinti”care se indeparteaza furiosi de parinti, nu le mai vorbesc perioade lungi de timp, rup legaturile cu acestia.
Relatia sanatoasa parinte-copil se regaseste in cadrul unui contract unilateral – parintele implineste nevoile copilului de la material la afectiv, il sustine in cresterea si dezvoltarea lui, iar copilul este cel care primeste. Cu alte cuvinte parintele este cel care da, iar copilul cel care primeste. Nu este un contract bilateral cu clauze de reciprocitate – eu dau asta, tu dai asta. Pe parcurs, apar responsabilitati pentru copil de genul activitatii scolare si de igiena – a se ingriji de trupul sau si de locul in care traieste – insa este important ca acestea, in timp, sa fie motivate intrinsec – le face pentru el, nu pentru parinti.
Parintii care nu incurajeaza autonomia copilului lor, care resimt dureros cresterea copilului lor si “desprinderea” acestuia, in fapt, mentin “cordonul ombilical netaiat” , pentru a fi “hraniti emotional” de catre copilul lor. Autonomia copilului presupune dezvoltarea de deprinderi, abilitati, capacitate, aptitudini care implica grade de libertate, opinii personale, gandire, simtire si actiune proprie care, desi, uneori, nu sunt agreate de catre parinte, reprezinta o etapa importanta in dezvoltarea copilului. Aceasta autonomie este perceputa ca o amenintare de catre parinte, pentru ca, LA NIVEL PSIHOLOGIC, poate echivala cu pierderea “hranei” necesare supravietuirii.
Este important ca acesti parinti sa-si elibereze copilul de sub aceasta povara, acceptandu-i demisia. Parintii simt deseori ca foarte apasatoare aceasta demisie a copilului, pentru ca din acel moment este necesar sa se descurce singuri cu propiile “incarcaturi” emotionale.
Aceasta demisie este binevenita atunci cand esti un fost “copil parinte” sau esti inca la o varsta cronologica de copil, insa ocupat cu “a le purta de grija parintilor”.
Acesta demisie nu poate intra in vigoare, de exemplu, de maine de la ora 12. Ea reprezinta un proces in care va repozitionati fata de viata, va redecideti prioritatile si responsabilitatile de o maniera sanatoasa.
Psiholog Claudia Briscan