Grup de suport

 Sa devii constient de nevoile si dorintele tale si sa ti le asumi este un pas important catre a conferi sens vietii tale. Frica de moarte poate fi, de altfel, un simptom al unei vieti netraite plenar, in care facem alegerea de a nu ne dezvolta si de a nu trai la nivelul intregului nostru potential, optand pentru a « inghesui » tone de regrete prin cotloanele sufletului…Este bine sa ne amintim ca acestea vor rabufni in cele din urma si ne vom confrunta cu gustul lor amar. Asa ca, ar fi utila o decizie care sa ne asigure ca  « nu vom ajunge in clipa mortii sa ne dam seama ca nu am trait! »
Iti propun acum sa continuam drumul pe care ti-am sugerat sa il parcurgi legat de stabilirea si formularea obiectivelor tale. Lista intocmita reprezinta o declaratie a dorintelor tale constiente. Urmatorul pas este sa stii ca, dincolo de dorintele constiente, exista dorinte inconstiente care de obicei fac « triplu salt » peste cele constiente, fiind mult mai puternice decat acestea. De multe ori, sunt in contradictie  cu cele constiente si intotdeauna au sorti de izbanda ! Asta inseamna ca unei dorinte constiente de a schimba anumite lucruri – care se manifesta la nivel declarativ - i se opune o dorinta inconstienta legata de a nu realiza aceste schimbari. Asa se explica faptul ca desi o persoana stie exact ce si cum are de facut ca sa isi implineasca obiectivul, nu face nimic din toate acestea, amanad trecerea la actiunile respective. Acesta este un blocaj datorat  conflictului interior inconstient. Dorintele inconstiente nu sunt acolo doar ca sa ne zadarniceasca implinirea si sa ne faca viata mizerabila, ci au un sens, un rol, iar situatiile « problematice », aparent fara iesire, mentinute in viata noastra de catre aceste dorinte /decizii /credinte inconstiente, au un beneficiu.
De exemplu, Alexandra declara ca « problema vietii ei » este absenta partenerului de cuplu si ca dorinta ei cea mai mare de ani de zile este sa il gaseasca. Desi foarte activa si conectata social, cu   succes profesional, « singuratatea » conferea o nuanta semnificativa de nefericire tabloului vietii ei  Cu toate demersurile intreprinse, nimic nu se lega nici macar pentru o relatie de scurta durata. Suna clar pentru mine ca la un anumit nivel inconstient, neintegrat si neasumat, Alexandra nu dorea sa aiba un partner. Care era beneficiul « singuratatii » ei ? La o analiza mai atenta, gasim o « casatorie simbolica » cu tatal pe care a decis sa il protejeze de durerea « despartirii ». Un tata alcoolic si violent, al carui alcoolism si consecinte in sistemul familial, erau cu grija tainuite de catre Alexandra si mama acesteia, in numele unei loialitati distructive. Poate era vorba si de multa, uriasa furie pe tatal ei, o furie care ar fi putut vatama sau ucide daca ar fi fost exprimata. Asa ca aceasta furie a ramas neexprimata si neevacuata, tocmai pentru a continua sa isi protejeze tatal. Poate ca, acum, procesul la nivel inconstient consta in faptul ca Alexandrei ii este frica de furia dinlauntrul ei, de forta acestei furii care ar putea iesi la suprafata in relatia cu un barbat – poate  frica de a il ucide sau frica de a-i face rau. Dintr-o credinta de tipul » Un barbat poate aduce atata suferinta in viata mea ! »  se naste decizia- « voi tine barbatii la distanta. Nimeni nu va reusi sa se apropie de mine si sa-mi mai creeze atata suferinta ». Si astfel, Alexandra, desi declara verbal/constient ca isi doreste sa aiba o relatie de cuplu, transmitea nonverbal/inconstient mesaje clare catre barbati ca acestia sa stea departe de ea. Poate ca, la nivel inconstient, un barbat simte forta furiei Alexandrei si pleaca din calea ei. Acestea ar putea fi ipoteze doar in cazul Alexandrei. Alte persoane, carora familia de origine le-a oferit o problematica similara – alcoolism, violenta –pot lua decizii foarte diferite de ale Alexandrei.
 Marius este o persoana, care desi avea un potential exceptional si multe sanse de a « bifa » obiectivele si  dorintele de pe lista lui ca implinite, se mentinea in mediocritate, lucru deranjant si pentru el. Mergand mai in profunzime, am aflat ca tatal lui a murit atunci cand el avea 7 ani, varsta la care incheiase primul an scolar cu rezultate excelente. Un prim succes clar si recunoscut, numai ca la serbarea de inmanare a premiilor, tatal lui nu mai era acolo pentru a se bucura impreuna cu el. Astfel « coronita » venea la pachet cu o pierdere semnificativa Este posibil ca Marius sa fi realizat o asociere de tipul succes - tragedie, « succesul poate insemna moartea  unei persoane foarte dragi sau chiar propria moarte », din moment ce si tatal sau era la apogeul carierei sale, cu multe realizari si succese, atunci cand a murit.  Din aceste asocieri realizate in momente de mare intensitate emotionala si pe fondul gandiriii magice specifice copilului, izvorasc credinte/decizii/dorinte inconstiente de tipul– « este preferabil sa nu ai succes si toti cei dragi sa ramana in viata », «  succesul profesional atrage nefericirea in viata personala », « mai bine nu am succes si raman toti cei dragi in viata. Daca am succes, mari nenorociri se pot intampla. ». Astfel, il vedem pe Marius, adult, care a dezvoltat strategii performante pentru a evita succesul si  a se mentine in mediocritate, actionand pe baza credintei magice la care a aderat in copilarie, cum ca, in acest fel, ii tine in viata pe cei dragi.Deci, ceea ce pare, la o prima vedere, ilogic si fara sens-  « autosabotarea succesului » are de fapt – la nivelul gandirii magice - sensul/rolul de a tine departe tragediile, moartea celor foarte apropiati si chiar propria moarte.
Cum sa devenim constienti, cum sa ne obiectivam dorintele inconstiente ? Daca facem « o poza a vietii noastre » si privim rezultatele obtinute in ariile mentionate – sanatate, relational, cariera, financiar, dezvoltare personala, atitudini – aceste rezultate sunt de fapt manifestarea dorintelor/deciziilor si planurilor inconstiente pe care le avem in legatura cu drumul nostru in viata.
Nerealizarea, subrealizarea, neimplinirile, esecul sistematic in ceea ce iti propui, amanarea realizarii actiunilor necesare implinirii obiectivului, ineficienta, incercatul din greu fara reusita sau reusita fara bucurie, incongruenta – declaram ca vrem ceva, dar de fapt ne indreptam, prin actiunile noastre, intr-o alta directie, limbajul verbal presarat din abundenta cu « incerc » – sunt simptome clare ale unui conflict interior, neconstientizat, intre dorintele constiente si cele inconstiente. Atunci este bine sa ne transformam inconstientul in aliat, indreptandu-ne atentia si « punand lumina » pe dorintele/credintele/deciziile noastre inconstiente, intelegandu-le rolul/sensul, constientizandu-le ca fiind « imbibate » de gandire magica specifica copilului si updatandu-le in acord cu realitatea si cu posibilitatile de gandire clara si logica ale unui adult..

Psiholog Claudia Briscan

Sunt multe situatii in care solicitarea terapiei poate fi de mare ajutor unei persoane.
Gama problemelor pe care consilierea psihologica/terapia o poate acoperi cu succes este vasta: dificultati de relationare (copil-parinte , in cuplu, cu prietenii/colegii ), managementul stressului, managementul emotional (al furiei si anxietatii), fobii, depresii, ticuri, gestionarea pierderilor si a doliului, dependente, dezvoltarea abilitatilor de a rezolva probleme , optimizarea capacitatii de a lua decizii, autocunoastere.
Terapia te  ajuta sa faci schimbari, sa depasesti perioadele dificile, sa rezolvi dileme existentiale, sa «iesi» din  blocaje, sa afli raspunsuri! Te ajuta sa identifici mai multe alternative/optiuni, te ajuta sa creezi valoare si sa conferi sens experientelor tale!  De asemenea, persoanele care doresc sa-si optimizeze viata, relatiile cu sine si cu ceilalti si sa-si exploreze propria fiinta, prin cresterea gradului de constientizare privind  motivatia comportamentelor, actiunilor si sentimentelor  lor, pot beneficia enorm de pe urma terapiei.
In perspectiva mea, atunci cand nivelul de satisfactie extras din viata personala nu este multumitor, este foarte utila solicitarea unei consilieri psihologice. Orice interfereaza cu o buna functionare sociala, profesionala si personala, care iti afecteaza somnul, comportamentul alimentar, performanta, randamentul, relatiile, este un indicator clar al necesitatii unei interventii terapeutice!
Provocarea insa, consta in a admite ca ai nevoie de ajutor. Primul pas in rezolvarea unei probleme, il reprezinta formularea ei! Daca nu formulezi situatia care iti creeaza disconfort in termenii unei probleme ce urmeaza a fi rezolvata, sunt sanse scazute sa te mobilizezi in directia  rezolvarii ei.
Etapele firesti sunt :
1. definesti problema
2. gasesti solutii si le implementezi
Cand ideea de a merge la psiholog se contureaza in mintea ta, aceasta este faza in care te confrunti cu miturile despre terapie.
1.«Doar oamenii nebuni si cu probleme grave ajung la psiholog/la terapie»
Realitatea: o varietate de oameni apeleaza la serviciile unui psiholog. Multi oameni care fac terapie sunt sanatosi, echilibrati, cu un mare succes  profesional si financiar, cu o buna adaptare si functionare la nivel social. Ei vin la terapeut pentru a lucra o problema specifica sau pentru a afla de ce nu sunt fericiti cu succesul pe care il au. Un motiv frecvent pentru care este solicitata terapia este legat de anxietate si depresie.
2.«Terapeutul are o bagheta magica, el imi va rezolva problema»
Realitate: terapeutul nu iti va rezolva problemele. Mai curand, te va ajuta sa gasesti solutii la problemele cu care te confrunti. Daca vrei ca demersul terapeutic sa aiba succes, este necesar angajamentul tau pentru munca interioara. Terapeutul este partenerul tau de drum, merge cu un pas inaintea ta si are un felinar in mana. Am putea spune metaforic, ca este «partenerul cu lumina». Dar nici un terapeut din lume nu iti va misca picioarele si nu va parcurge drumul/urcusul in locul tau. Aceste asteptari nerealiste, de regula inconstiente, apar la persoane care nu sunt dispuse sa «munceasca», asteptand «pilula» salvatoare! Fara sa schimbe nimic in comportamentul lor, in obiceiurile lor, ei au aceasta asteptare magica ca viata lor sa se schimbe. Terapia este un proces contractual in care ambii parteneri au roluri active, asumandu-si responsabilitati pentru atingerea obiectivului propus.
3.« Un terapeut bun poate ghici/citi ceea ce gandesc si simt», «un terapeut bun cunoaste nevoile mele»/ «un terapeut bun stie totul despre mine».
Realitate: terapeutul nu citeste mintea clientilor, nici nu se ocupa cu «ghicitul» gandurilor si nevoilor. Terapeutii sunt persoane care s-au pregatit profesional pentru a asculta, pentru a intelege si a acorda atentie speciala emotiilor oamenilor, pentru a oferi ajutor in procesul de rezolvare de probleme si in cel de vindecare emotionala.
4.”Un terapeut bun este o persoana care nu are probleme in viata sa personala sau o persoana care si-a rezolvat toate problemele”.
Realitate: adevarul este ca motivatia profunda pentru care terapeutii s-au indreptat spre acesta profesie este tocmai aceea  a intelegerii si rezolvarii propriilor lor  probleme. Terapeutul este un om obisnuit cu o viata obisnuita, cu probleme de rezolvat. Ceea ce face diferenta este ca, intr-adevar, un terapeut bun are un grad ridicat de constientizare cu privire la cauzele, motivatiile comportamentelor sale si o gama mai larga de optiuni pentru a actiona in directia rezolvarii lor, mai multe grade de libertate. De altfel, terapeutii au obligatia legala de a parcurge un demers de autocunoastere si dezvoltare personala, mergand in terapie personala, fiind ei insisi clienti intr-o relatie terapeutica. In perspectiva mea, un terapeut care are multa aplecare si daruire pentru munca sa, care doreste sa ofere ajutor de calitate, eficient si adecvat clientilor sai, se va ocupa de «igiena» sa emotionala in cadrul propriei lui terapii, asigurandu-si astfel o buna constientizare a  vietii sale emotionale si un spatiu adecvat exprimarii/gestionarii/ventilarii  emotionale. Asta nu inseamna ca un terapeut bun nu are trairi emotionale intense- uneori  este trist sau alteori furios sau ii este frica. Sau are propriile lui dileme existentiale. Dar ce este important este abilitatea lui de a recunoaste/eticheta emotia,  a-i identifica geneza si a cere ajutor, clarificandu-se intr-un cadru specializat.   
5. «Terapia este un proces fara sfarsit».
Realitate: exista terapia de scurta durata care cuprinde intre 8-20 sedinte, o sedinta saptamanal, care este focusata de un obiectiv clar si pe probleme specifice. Pe de alta parte, terapia de lunga durata se poate derula pe parcursul a  mai mult de un an si te ajuta sa te cunosti, sa te intelegi si sa te accepti, si sa faci modificari profunde legate de credintele tale despre lume, sine, viata.
6. «Toata lumea va sti ca merg la terapie».
Realitate: un terapeut va mentine confidentialitatea continutului sedintelor de terapie si va  proteja identitatea clientului. Astfel, vor sti doar persoanele carora voi alegeti sa le spuneti si eventual vreun detectiv particular pus pe urmele dvs :-) Deseori, oamenii care resimt beneficiile terapiei, aleg sa impartaseasca acest lucru si celorlalti.
7. «Numai oamenii slabi merg in terapie». “Nimeni nu mi spune mie ce sa fac-eu le stiu pe toate”, “nimeni nu ma poate ajuta in afara de mine”.
Realitate: de fapt, este exact invers: oamenii puternici sunt cei care cer ajutorul, si acest lucru este dovada deciziei lor de a trai o  viata implinitoare/armonioasa si  plina de  sens. In terapie au sansa sa isi descopere resursele si noi surse de putere in ei insisi.
A demola aceste mituri, acordandu-te cu realitatea, iti creaza posibilitatea de a reconsidera aceasta sursa semnificativa de ajutor.
Psiholog Claudia Briscan

Imaginati-va un soricel intr-o cusca…Numele lui este Albert si ceea ce i s-a intamplat  nu a fost deloc placut pentru el si poate nici pentru tine, care citesti despre acest experiment. Pardoseala custii este impartita in mai multe sectoare. De cateva ori pe zi, soricelului i se administreaza socuri electrice scurte. Initial in sectorul A si Albert  fuge in B, apoi se aplica socuri electrice si in A si in B, iar soricelul fuge in toate directiile ca sa gaseasca un sector fara soc electric si ajunge in sectorul C, s.a.m.d., pana cand se aplica soc electric pe toata pardoseala. Initial, soricelul fugea in toate directiile cautand scapare asa cum procedase in zilele anterioare! In doar 2 zile insa, reactia  soricelului era aceea de a sta nemiscat si chircit,  primind pedeapsa/suferinta. A invatat ca atunci cand apare socul electric, nu are ce sa faca. Apoi experimentul a continuat revenindu-se la aplicarea unui soc electric doar pe cate un sector -  in care se afla soricelul la momentul respectiv. Dar el ramanea tot acolo, fara sa fuga in sectorul alaturat, asteptandu-se ca astazi sa fie la fel ca ieri. Poate daca Albert ar fi inceput ziua debarasat de asteptarile si concluziile impovaratoare ale zilei precedente… !

I s-a lasat si usa custii deschisa, avand astfel posibilitatea de a iesi oricand, dar nu a fugit. Soricelul a invatat ca orice ar face nu reuseste sa scape de suferinta…ca orice ar face, nu are puterea sa influenteze evenimentele. Astfel incat atunci cand « scaparea « era sub nasucul lui, nu a mai vazut-o. A incetat sa o mai caute, ba mai mult a incetat sa se mai astepte la vreo scapare. Nu si-a mai cautat sansele. In doar doua zile a invatat ca este neajutorat si ca tot ce are de facut este sa stea pe loc si sa suporte, desi erau la dispozitia lui posibilitati reale de a evita suferinta  A renuntat sa mai caute vreo solutie, vreo scapare !!

Seligman a concluzionat, plecand de la acest tip de experiment, ca si oamenii pot invata neajutorarea! Raman paralizati in suferinta, traind starea de neputinta, doar pentru ca au experimentat anterior o situatie fara iesire si au fost incapabili de a evita o suferinta la un moment dat in viata lor. Astfel, treptat, pe masura acumularii experientelor, pierd abilitatea de a vedea iesirile, scaparile, solutiile. Renunta la a le mai vedea !

Ceea ce vedem, percepem la un moment dat este in stransa legatura cu ceea ce ne asteptam sa vedem si sa gasim. Toate aceste asteptari/decizii /credinte legate de ceea ce este posibil sa gasim in viata, se scufunda la un moment dat in inconstient. Nu mai stim clar si constient care este motivatia actiunilor si comportamnetelor noastre - de ce facem ceea ce facem si incotro ne indreptam facand aceste lucruri. De cate ori reactionam la situatii, evenimente din prezent pe baza schemelor formate in trecut ? Ce sanse mai are prezentul sa se deruleze si sa ne surprinda cu prospetimea si savoarea experientelor sale, daca noi il ” inghesuim ” in schemele trecutului ? Nu ar fi mai interesant daca am decide sa facem prezentului loc in viata noastra ? Sa ne oferim sansa de a trai clipa prezenta?

Te invit acum « sa te uiti » la propria ta viata – ca si cand tu esti spectator, iar pe un ecran panoramic se deruleaza filmul vietii tale. Si da-ti voie sa descoperi lucruri despre tine, sa explorezi eventualele tale « neajutorari », momente in care poate te-ai simtit « prins in capcana ». In ce situatii ai desconsiderat masiv solutiile, optiunile pe care le aveai ?

Psiholog Claudia Briscan

Calitatea vietii noastre depinde de intrebarile pe care ni le adresam – spun unii ! In aceasta idee, te invit sa-ti adresezi urmatoarea intrebare :

Ce obiective mi-as propune pentru viata mea pe termen scurt si pe termen lung, daca as sti ca voi reusi cu siguranta si daca as avea credinta de nezdruncinat ca este imposibil sa NU reusesc?

Raspunsul la aceasta intrebare ne ajuta sa surprindem in ce mod frica de esec « sculpteaza » obiectivele pe care ni le propunem.

S-a conturat chiar perspectiva  - pe care eu personal o agreez - conform careia NU exista esec, exista doar feedback care te ajuta sa-ti reglezi activitatea, comportamentul in drumul tau catre obiectivul propus.

Psiholog Claudia Briscan

“Dacă obiectivele sunt neclare sau nu sunt precizate într-o formă măsurabilă,  atunci şi criteriile de succes vor fi neclare.”/Hugwood şi Gunn/

Iti propun o ancorare in AICI SI ACUM si in disponibilitatea de face lucruri concrete pentru tine. Provocarea consta in a lua o foaie de hartie pe care sa  notezi obiectivele tale pe acest an in urmatoarele domenii: sanatate, relational, familie, cariera/financiar, dezvoltare personala - experimentarea de noi atitudini. In prima etapa noteaza-le asa cum iti vin in minte, ce ai vrea sa schimbi si sa obtii in fiecare din aceste domenii, apoi prelucreaza-le pe baza criteriilor de mai jos.
MODALITATE de FORMULARE a OBIECTIVELOR :
1.Sa fie formulate in termenii comportamentului/situatiei dorite si nu in termenii comportamentului/situatiei indezirabile. E important ca obiectivul sa enunte ceea ce vrei, ceea ce doresti sa obtii in termeni pozitivi, si sa nu enunte ceea ce nu mai vrei. Astfel, definesti directia de mers prin apropierea de ceea ce iti doresti si nu  prin indepartarea de ceea ce nu iti doresti.
De exemplu: nu vreau sa mai fumez, nu vreau sa mai fiu impulsiv, nu vreau sa mai beau zilnic cu prietenii, nu vreau sa mai pierd timpul – descriu comportamentele indezirabile, de care vrei sa scapi ,  pe care vrei sa le elimini
Vreau sa am grija de sanatatea mea, vreau sa fiu calm si sa-mi exercit capacitatea de a gandi clar in orice imprejurare, vreau sa-mi utilizez constructiv timpul, vreau sa gasesc solutii la problemele cu care ma confrunt – sunt obiectivele descrise in termeni pozitivi, a ceea ce vreau sa obtin
2.      Sa fie realiste si sa tina de cadrul tau de referinta, de abilitatile tale. Nu tine de cadrul tau de referinta un obiectiv de genul »  partenerul de cuplu sa nu mai faca crize de gelozie », « vecinul sa ma salute in fiecare dimineata zambind », » soacra sa se poarte frumos cu mine «
Sa fie realiste, realizabile si nu autosabotoare!! Unii oameni isi fixeaza  obiective nerealiste, iar finalul povestii este ca traiesc sentimentul de esec, de neputinta/ neajutorare si devalorizare personala pentru ca nu le-au indeplinit! De fapt, inca de la inceput « interesul lor, dorinta lor », la nivel inconstient (agenda lor ascunsa), nu era de a indeplini acel obiectiv, ci de a esua in atingerea lui. Poate multi dintre voi se gandesc acum ca asa ceva este imposibil ! Cine si-ar face una ca asta ? Cine poate sa aiba o agenda ascunsa legata de esec ? Exista teorii care spun ca DA - este posibil ca oamenii sa isi construiasca experiente cu un final cunoscut lor care sa le confirme credintele formate in trecut.  Cu alte cuvinte folosesc si acest prilej pentru  a reitera un repertoriu emotional si cognitiv familiar lor– « niciodata nu-mi iese nimic », ‘nu sunt bun de nimic », « stiam eu ca asa o sa se intample ». Deci, nu te autosabota, fixandu-ti obiective care sa-ti demostreze ce nu poti si ca nu poti, ci fixeza-ti obiective care sa iti demonstreze ce poti sa fii si sa faci!
3.      Sa fie specifice si masurabile
O intrebare foarte utila in formularea unui obiectiv este:   »cum voi sti ca obiectivul meu este indeplinit ? », « cum va arata diferit viata mea / ce va fi diferit in viata mea cand acest obiectiv va fi implinit » ?
Sa luam exemplul unei persoane care are probleme datorita faptului ca intarzie in mod frecvent la intalnirile de afaceri, la cele cu prietenii, cat  si la serviciu. Aceasta isi   fixeaza ca obiectiv  « Vreau sa devin punctual  si » de cuvant/de incredere »! ». Cum va sti aceasta persoana ca obiectivul pe care si l-a propus este indeplinit ? « Cand la urmatoarele 12 de intalniri voi ajunge la timp sau chiar cu 2-3 minute mai inainte. Cand voi primi din partea celor apropiati mie recunoastere pentru punctualitate si confirmarea acestei schimbari »
O alta persoana, sa spunem ca, isi fixeaza ca obiectiv « Vreau sa imi imbunatatesc relatia cu mine insumi/ insami, sa am grija de mine si sa invat sa petrec timp placut cu mine ».  Cum va sti aceasta persoana ca obiectivul pe care si l-a propus este indeplinit ? « Atunci cand saptamanal, structura timpului meu va contine cel putin trei dintre activitatile de pe lista cu « ce imi place sa fac/ ce ma face sa ma simt bine si sa ma destind », de exemplu: cand  merg la un curs de dans sau la bazinul de innot sau atunci cand fac o baie cu arome si lumanari »
Parcurgand acest algoritm de indeplinire a unui obiectiv, vom stabili un model de drum, un traseu pe care il putem apoi adapta continutului altor dorinte.   Si este  posibil sa asistam la miracolul de a vedea modificari si realizari in mai multe domenii, desi ne-am « urnit » doar in directia unui singur obiectiv.
Si daca pana acum ati facut lectura, acum va invit sa realizati practic acest exercitiu de stabilire a obiectivelor! O idee ar fi sa-l faceti impreuna cu o persoana apropiata voua si sa verificati impreuna modalitatea de formulare a obiectivelor  voastre. Si poate impartasiti aici macar trei dintre ele !

 
Psiholog Claudia Briscan

“Daca nu stii incotro te indrepti, orice drum te va duce acolo”(Lewis Carroll)

Ce ati spune despre cineva care isi conduce corabia fara busola si harta, hoinarind fara sa stie unde vrea sa ajunga?
Ce ati spune despre un pasager care nu stie sa-i precizeze soferului de taxi adresa la care vrea sa fie dus? “Du-ma oriunde”,  poate insemna si “du-ma nicaieri”!

De multe ori ne aflam si noi in postura de a hoinari prin viata fara tinta,  ca si cand drumurile ne aleg pe noi si nu noi alegem drumul! Si  multi dintre noi nu stim incotro ne indreptam, ce vrem si unde vrem de fapt sa ajungem.

A-ti stabili obiective clare este ca si cand ai semna un contract cu tine insuti prin care iti propui o calatorie cu destinatie precisa. La o destinatie nu poti ajunge decat daca poti sa o denumesti si ai o harta care sa te ghideze in drumul tau.

Poate ca e bine sa ne oprim si sa ne intrebam incotro duce drumul pe care mergem!
Prin ceea ce fac zi de zi, prin modalitatile de a-mi structura timpul ma indrept spre a obtine ce imi doresc sau ma indepartez de fapt de obiectivele mele?

De exemplu, Maria isi doreste sa slabeasca. Si-a adunat cure de slabire de prin reviste. Daca observi insa programul ei de zi cu zi, nu regasesti nici o activitate subordonata acestui scop: gimnastica, dieta, masaj etc
Alexandru isi doreste optimizarea relatiei cu sotia lui. Declara ca o iubeste, insa aceasta se plange de comportamentul abuziv pe care il are Alexandru atunci cand se infurie. Programul de zi cu zi al lui Alexandru nu releva prioritatea acestuia de a dezvolta abilitati de autocontrol emotional.

Mihai isi doreste sa fie mai bine platit pentru munca pe care o face si de multe ori isi exprima nemultumirea pe aceasta tema si “ameninta” ca va pleca de la jobul actual. Daca privesti insa programul lui de zi cu zi, aceasta dorinta a lui nu este sustinuta de actiuni concrete de cautare a unui nou loc de munca – de exemplu trimiterea cv-ului la alte firme

Daca evaluezi rezultatele vietii tale in diferite sectoare: sanatate, relational, cariera, financiar, dezvoltare personala , atitudini  si constati ca exista o diferenta semnificativa intre ceea ce gandesti si afirmi ca doresti si ceea ce obtii de fapt, atunci este momentul  sa incepi sa-ti planifici pas cu pas, calatoria catre destinatia dorita.
Si daca iti propui acest lucru, atunci e bine sa stii ca exista o stiinta a stabilirii obiectivelor si vom vorbi despre acest lucru foarte curand.

Psiholog Claudia Briscan

Te invit sa nu crezi nimic din ceea ce citesti, ci doar sa verifici si sa dezvolti noi perspective si demersuri de gandire!

Ce este necesar sa stii despre credinte:

-se formeaza in copilarie, in perioada 0-7 ani, cele mai multe fiind create in perioada preverbala
-sunt ca niste piloni - structuri de rezistenta - pe care se cladeste viata unei persoane, ii confera identitate si dau sens vietii sale! - “asa sunt EU!, asta e viata mea!”.
  - te ajuta sa intelegi lumea in care traiesti si oamenii pe care ii intalnesti, te ajuta sa conferi sens experientelor cu care te confrunti. Uneori, iti creeaza iluzia de a fi “in charge” - stiu ce se intampla - avand astfel si un rol securizant
 -copilul isi structureaza acest sistem de credinte despre sine, lume, viata in cea mai mare parte pe baza experientelor relationale pe care le are cu persoanele semnificative. Mai exact, copilul isi formeaza un set de asteptari legate de ceea ce este posibil sa se petreaca in viata lui (ce anume poate primi de la viata), asteptari legate de cum e posibil sa fie tratat de catre ceilalti,  cat si perceptii privind propria persoana – cine si cum este el, pozitionarea sa in raport cu ceilalti.
-copilul ia decizii cu privire la viata sa – cum se va derula – ce tip de experiente si ce tip de oameni va intalni.  Metaforic vorbind, este ca si cum copilul ar crea o lista cu definitii de tipul  “Acesta sunt eu si aceasta este posibil sa se petreaca in viata mea”
-nu va imaginati ca este  vorba de punerea la punct a unei filosofii de viata la nivel constient! Este vorba de un proces inconstient de “ticluire” a unui plan de viata. De cele mai multe ori nu suntem constienti de credintele noastre fundamentale.
-devin adevarul nostru despre lume si viata.
-confera sens, semnificatie experintelor cu care ne confruntam
-utilizam orice experienta pentru confirmarea acestor credinte, ignorand sau desconsiderand elementele care le-ar putea infirma. Astfel, interpretarea oricarei experiente va fi in sensul confirmarii credintelor noastre despre sine, lume si viata fundamentate in copilarie. Intr-un fel, s-ar putea spune ca noi manipulam realitatea si bogatia ei astfel incat “sa incapa” in sistemul nostru de credinte.
-aceste credinte  nu pot fi gandite in termeni de adevarat/fals, ci mai degraba in termeni de eficient/ineficient, productiv/ neproductiv. Aceste credinte se pare ca alcatuiesc un “soft”, un program in care vom “inghesui”/ comprima complexitatea realitatii. De aici intrebarea: este acesta un “soft” util, care ma “serveste” prin sporirea alternativelor sau este unul care “ma mentine sarac in alternative” si ma incapaciteaza?
-aceste credinte au reprezentat, la momentul la care au fost luate de catre copil, cele mai bune decizii legate de supravietuirea sa emotionala, poate chiar si fizica, in conditiile de atunci si cu resursele de care dispunea atunci,  cand depindea “de cei mari” ca sa-si implineasca nevoile.
Ca adult, gradele de libertate cresc foarte mult dat fiind resursele si independenta sa –  adultul nu mai depinde de nimeni pentru a-si implini nevoile, pentru a supravietui, astfel incat nu mai este necesar sa ramana tributar vechilor credinte si strategii de a actiona in viata. Desi ne-au fost de folos la un moment dat, pe parcursul dezvoltarii este posibil sa ne ingradeasca optiunile si sa ne afecteze calitatea vietii.
ESENTIAL este ca suntem responsabili de credintele pe care le avem si la care aderam in copilarie!  2 copii plasati exact in acelasi context pot lua decizii foarte diferite cu privire la sine, la viata si la ceilalti.
Aceste credinte si decizii se pot schimba! O persoana poate  redecide cu privire la credintele despre sine, despre lume si despre ceilalti.

Psiholog Claudia Briscan

Perspectiva asupra drumului in viata

Stiati ca multi, multi oameni  parcurg intreaga viata pe “contrasens”? Si ca doar atunci cand gasim sensul drumului, castigam optiunea de a-l schimba cu altul mai bun!?

Patternul relational al Mariei, 38 ani - care ii creeaza multa suferinta - consta in faptul ca “intra” in relatii cu parteneri indisponibili emotional/afectiv pentru ea si care nu sunt dispusi sa se angajeze intr-o relatie pe termen lung. Motivatia difera de la o situatie la alta, de la un partener la altul - fie ca sunt implicati afectiv intr-o alta relatie, fie intr-un proces de doliu dupa o relatie anterioara semnificativa, fie dupa un anumit timp apare o alta femeie care-i capteaza total atentia, fie pleaca fara sa dea explicatii! Dupa un sir de astfel de experiente, Maria a concluzionat “toti barbatii sfarsesc prin a ma parasi”,”nici un barbat nu-mi poate oferi atentia si iubirea de care am nevoie”, “nu merit sa fiu iubita”,“exact barbatul pe care il iubesc nu este disponibil pentru mine” ,”nu ma iubeste”
Ei bine, acesta este contrasensul!

Plecand de la exprientele pe care le traieste, persoana se statorniceste in niste concluzii despre viata. Acestea concluzii par sa fie confirmate de catre exprientele ulterioare, cristalizandu-se in credinte. Daca mereu sunt parasita, nu conteaza din ce motive, cum sa nu cred ca toti barbatii sfarsesc intotdeauna prin a ma parasi sau ca nu merit sa fiu iubita si sa am relatia de cuplu pe care o visez? Ca am ghinion? Ca mie nu mi se poate petrece nimic bun si frumos? E evident, nu?

Sensul de drum este insa de la credintele despre sine, lume si viata fundamentate in copilarie catre experientele pe care le avem ulterior ca adulti. Aceste credinte se contureaza si se fundamenteaza in copilaria timpurie, uneori chiar inainte de a incepe sa vorbim! Credintele au” iz” de evidenta si seteaza asteptari cu privire la ce este posibil sa ni se intample in viata si in relatii. Pe baza lor interpretam si atasam semnificatie experientelor cu care ne confruntam. Dam sens la ce ni se intampla! Le putem recunoaste cu usurinta dupa acel “stiam eu ca asa se va intampla!” pe care il gandim sau exclamam dupa o noua experienta “confirmatoare”.

Maria, pentru ca a decis in copilarie ca nu-i posibil sa fie iubita si ca intotdeauna exista/va exista o alta femeie pe locul 1, isi construieste toate experientele relationale pe baza acestei credinte. Scopul este de a ajunge la vesnica confirmare a credintelor fundamentate in copilarie. Confirmarea aceasta da sens vietii noastre si ne confera identitate.

Deci, pentru Maria, sensul de drum este plecand de la credintele, asteptarile, deciziile conturate si luate in copilarie catre experientele relationale in care intalneste un acelasi tip de partener indisponibil! Toate noile experiente relationale ale Mariei vor fi interpretate de catre aceasta astfel incat sa-i confirme si  sa-i intareasca credintele de baza despre barbati si relatia ei cu acestia.

Explorand  evenimentele semnificative din copilaria sa  - asa cum au fost ele  percepute de catre Maria - am descoperit un tata neimplicat si oarecum absent din viata ei, dar care o prefera pe sora mai mare.  Aceasta se bucura de toata atentia si iubirea tatalui, care o ignora pe Maria  sau ii era chiar ostil. Posibil ca, fetita fiind, sa fi concluzionat ca o alta persoana de sex feminin este  mai importanta si ca pentru ea locul 2 este cel desemnat de viata. “Tarand” o astfel de credinta dupa ea in viata de adult, va recrea un cadru care sa reproduca “atmosfera” emotionala  familiara ei, confirmandu-si astfel credintele despre barbati, relatii, si despre locul 2 oferit de viata!

Astfel ea se va plasa in scena vietii ei avand anumite asteptari si jucand un anumit rol, iar ceilalti vor veni in intampinarea acestor asteptari, jucand si asumandu-si rolurile complementare. Cand o femeie joaca un rol care are la baza asteptarea si  credinta de a fi pe locul 2, “matematic”  traiectoria ei se va intersecta cu  o femeie cu rol complemantar si care pune in scena asteptarea de tipul ”eu sunt pe locul 1”.

Cum ar fi sa acceptati provocarea, ca in acest an, sa parcurgeti drumul pe adevaratul  lui sens??!! Sa faceti o alegere diferita decat aceea de a merge pe contransens!!

Psiholog Claudia Briscan

Supradoza de “trebuie” poate fi letala la nivel psihologic pentru copilul nostru

Nu stiu daca ati abordat vreodata perspectiva ca a fi copil este un lucru foarte greu, foarte dificil – pitic intr-o lume de uriasi atotstiutori si atotputernici care au deja achizitii pe care tu urmeaza sa le faci, in care toti iti spun ce si cum sa faci, in care toti sunt perfecti, in care nu e vina lor niciodata, ci a celorlati, o lume in care uriasii critica si blameaza…. Si-n care, ca “pitic”,  auzi “tone de trebuie” – ce trebuie sa spui si sa faci, ce trebuie sa gandesti si sa simti.  Atat de dezechilibrata e aceasta relatie adult - copil, atat de multa putere la un pol si atat de putina la celalalt!
In perspectiva mea doza potrivita contine doar 2  MARI de TREBUIE si acestia se refera la SCOALA si IGIENA:
1.Trebuie sa mergi la scoala si sa-ti asumi responsabilitatile specifice rolului de scolar - sa inveti - sa realizezi achizitiile specifice – sa-ti faci temele si sa manifesti interes fata de activitatea scolara
2. Trebuie sa ai grija de corpul tau, de sanatatea ta si de spatiul tau – sa deprinzi si sa practici zilnic regulile de igiena - sa-ti speli corpul si sa-l ingrijesti si sa ai responsabilitati privind gestionarea si mentinerea in ordine a spatiului tau Intuitia mea imi spune ca multi parinti “vor sari ca arsi” - cum doar 2 mari de trebuie? Dar regulile de comportament civilizat? Dar atitudinile fata de ceilalti - in special fata de fratii mai mici?  Dar valorile morale? – cinste, bunatate, etc?

Iata raspunsul meu:
·Restul se reformuleaza cu “e bine sa…” , “poti alege sa…”
·Restul se explica copilului foarte pe intelesul lui, astfel incat sa “prinda” logica acelei reguli
·Restul se negociaza – abilitatile de negociere cu copilul le-as pune in topul abilitatilor parentale.
·Restul se modeleaza!  Si asta plaseaza responsabilitatea parintilor ca modele. Presupun ca stiti deja faptul ca un copil invata din modele, nu din mesaje verbale. Daca modelul vostru de comportament contrazice mesajul verbal, copilul va invata din ceea ce faceti si nu din ceea ce spuneti. De exemplu mesajul “spune adevarul” poate fi contrazis de o discutie telefonica pe care o aveti in prezenta copilului si in care mintiti, chiar daca pe planeta dvs. de adult aceea este o “minciuna perfect justificata”.
· Restul se concretizeaza in sisteme de reguli bine si clar precizate, explicate, definite, negociate, afisate si asociate cu un sistem de recompense si  sanctiuni.

Din experienta mea de lucru cu copiii, am observat ca este o modalitate eficienta aceea de a-i despovara de tonele de “trebuie” parentale si a le structura “lumea directivelor “sub forma celor 2 mari de trebuie. Fac acest lucru in colaborare cu parintii. In felul asta, copiii au  spatiu psihologic de “crestere” personala - spatiu pentru propriile nevoi, dorinte si emotii.

Psiholog Claudia Briscan

O metoda care functioneaza si pe care o poti aplica si tu

Matei e un copil in varsta de 7 ani si este etichetat drept “ foarte dezordonat” de catre mamica lui. Jucariile sunt aruncate si abandonate peste tot in casa, camera lui e mereu ravasita - haine  si jucarii aruncate peste tot, patul nefacut. Climatul familial devine tensionat atunci cand este “atins”acest subiect si repertoriul “clasic” al solutiilor incercate de parinti  - morala, certatul/mustratul, diferite pedepse - nu au dat rezultate.

Va prezint acum pas cu pas strategia pe care am  utilizat-o in colaborare cu mama - pentru a obtine rezultatele dorite:

Inceputul consta in faptul ca mama il anunta pe Matei ca in urmatoarea saptamana vor aborda impreuna un experiment. Matei a fost incantat si provocat de aceasta idee si a inceput sa caute un nume pentru acest experiment
Mama ii da informatii cu privire la acesta - de acum inainte el isi va gestiona si va decide cu privire la spatiul lui – camera lui  Parintii nu vor mai face observatii legate de modul in care Matei isi administreaza spatiul. Orice jucarie gasita in afara camerei lui - va fi “confiscata” pentru o perioada de o saptamana.

Pentru a avea termen de comparatie,  mama ii comunica  si ii arata efectiv cum arata o  camera ordonata:  in prezenta lui Matei ii aranjeaza patul, ii pune hainele si jucariile la locul lor. La sfarsit, fotografiaza camera, utilizand o camera digitala  - fotografia camerei in ordine. Ulterior o tipareste si o pune pe un panou de pluta in bucatarie.
Il anunta pe Matei ca, pe parcursul acestui “experiment”,  in fiecare dimineata si seara, se va face o poza a camerei lui si ca acestea vor fi afisate, pe acelasi panou, cu data si ora la care au fost facute.

 Iata si instructiunile pentru mama:

- sa se gandeasca si sa pregateasca o recompensa pentru sfarsitul saptamanii - de alta natura decat cea materiala. Mama s-a gandit la a-i organiza lui  Matei o intalnire cu un bun prieten de la gradinita. Dat fiind ca  acest lucru nu a fost posibil pentru acel weekend, au schimbat cu a merge toti – mama, tata si Matei – la un film de animatie pentru copii;
- sa ataseze un post-it cu o fata zambitoare langa orice fotografie a camerei ordonate si sa-i ofere recunoastere verbala, apreciere si incurajare din belsug, atunci cand Matei are grija sa-si faca ordine in  camera;
- sa ignore si sa nu faca nici un fel de comentariu atunci cand camera este in dezordine

Aceste doua instructiuni sunt foarte importante si implica schimbarea strategiilor  de a oferi atentie copilului - din una preponderent negativa in una pozitiva.
Apoi i s-a comunicat foarte clar copilului ce are de facut, i s-a oferit un model, si nu s-a insistat asupra a ce sa NU faca.Pentru a obtine colaborarea si implicarea activa a copilului am ales aceasta forma de prezentare ludica si care angreneaza toata “echipa”.

De preferat este sa se inceapa acest experiment intr-o zi de vineri, pentru a putea primi recompensa in weekendul urmator.

Dupa aceste sapte zile, experimentul in sine inceteaza, urmand o alta faza de fixare si intarire a rezultatelor. In acest sens este instruita doar mama, fara ca Matei sa mai fie anuntat de acest lucru - sa faca cate o fotografie a camerei, in mod neasteptat si aleatoriu pentru Matei. Instructiunea de “culise” pentu parinte este aceea de a NU  da curs vreunei tendinte personale de  “a pandi” momentele in care  camera copilului e in dezordine pentru a o poza, ci din contra de a “pandi” momentele - chiar daca ar fi cu mult mai rare decat celelalte - in care camera e in ordine, dat fiind ca scopul nu este de a sanctiona comportamentul nedorit, ci de a recompensa si intari comportamentul dorit.

Efectele acestui “experiment” - care s-a desfasurat cu o excelenta colaborare si implicare a mamei -  au fost uluitoare pentru aceasta. La aproape doua luni dupa incetarea  experimentului, mama se declara foarte multumita de rezultatele, consistente si pe termen lung, care au aparut. Matei este foarte ordonat, nu se culca pana nu isi aranjeaza jucariile in ordine si pana nu isi face ghiozdanul, nu mai exista nici o jucarie prin casa uitata, iar atunci cand mama vrea sa faca poza camerei si Matei “evalueaza” cum ca nu e suficient de ordine, o roaga insistent pe mamica lui sa amane efectuarea pozei cu cateva minute pentru a–si aranja camera. Cererea ii este indeplinita, dat fiind ca scopul este acela ca el sa isi asume aceasta responsabilitate si sa deprinda obisnuinta de a fi ordonat.

Iti sugerez, ca in situatia in care optezi pentru a experimenta si tu aceasta metoda cu copilul tau, sa o aplici pas cu pas cu forte multa consecventa, in felul acesta beneficiind de forta principiului care o fundamenteaza - “crearea” exceptiei si inatrirea ei.

Psiholog Claudia Briscan