Grup de suport

Supradoza de “trebuie” poate fi letala la nivel psihologic pentru copilul nostru

Nu stiu daca ati abordat vreodata perspectiva ca a fi copil este un lucru foarte greu, foarte dificil – pitic intr-o lume de uriasi atotstiutori si atotputernici care au deja achizitii pe care tu urmeaza sa le faci, in care toti iti spun ce si cum sa faci, in care toti sunt perfecti, in care nu e vina lor niciodata, ci a celorlati, o lume in care uriasii critica si blameaza…. Si-n care, ca “pitic”,  auzi “tone de trebuie” – ce trebuie sa spui si sa faci, ce trebuie sa gandesti si sa simti.  Atat de dezechilibrata e aceasta relatie adult - copil, atat de multa putere la un pol si atat de putina la celalalt!
In perspectiva mea doza potrivita contine doar 2  MARI de TREBUIE si acestia se refera la SCOALA si IGIENA:
1.Trebuie sa mergi la scoala si sa-ti asumi responsabilitatile specifice rolului de scolar - sa inveti - sa realizezi achizitiile specifice – sa-ti faci temele si sa manifesti interes fata de activitatea scolara
2. Trebuie sa ai grija de corpul tau, de sanatatea ta si de spatiul tau – sa deprinzi si sa practici zilnic regulile de igiena - sa-ti speli corpul si sa-l ingrijesti si sa ai responsabilitati privind gestionarea si mentinerea in ordine a spatiului tau Intuitia mea imi spune ca multi parinti “vor sari ca arsi” - cum doar 2 mari de trebuie? Dar regulile de comportament civilizat? Dar atitudinile fata de ceilalti - in special fata de fratii mai mici?  Dar valorile morale? – cinste, bunatate, etc?

Iata raspunsul meu:
·Restul se reformuleaza cu “e bine sa…” , “poti alege sa…”
·Restul se explica copilului foarte pe intelesul lui, astfel incat sa “prinda” logica acelei reguli
·Restul se negociaza – abilitatile de negociere cu copilul le-as pune in topul abilitatilor parentale.
·Restul se modeleaza!  Si asta plaseaza responsabilitatea parintilor ca modele. Presupun ca stiti deja faptul ca un copil invata din modele, nu din mesaje verbale. Daca modelul vostru de comportament contrazice mesajul verbal, copilul va invata din ceea ce faceti si nu din ceea ce spuneti. De exemplu mesajul “spune adevarul” poate fi contrazis de o discutie telefonica pe care o aveti in prezenta copilului si in care mintiti, chiar daca pe planeta dvs. de adult aceea este o “minciuna perfect justificata”.
· Restul se concretizeaza in sisteme de reguli bine si clar precizate, explicate, definite, negociate, afisate si asociate cu un sistem de recompense si  sanctiuni.

Din experienta mea de lucru cu copiii, am observat ca este o modalitate eficienta aceea de a-i despovara de tonele de “trebuie” parentale si a le structura “lumea directivelor “sub forma celor 2 mari de trebuie. Fac acest lucru in colaborare cu parintii. In felul asta, copiii au  spatiu psihologic de “crestere” personala - spatiu pentru propriile nevoi, dorinte si emotii.

Psiholog Claudia Briscan