Grup de suport

NU este loc de NU:

-         acolo unde ai obligatii contractuale

-          acolo unde este vorba de responsabilitatile tale – fata de propria persoana („cei 2 mari de „trebuie” din viata ta – sanatatea ta fizica si emotionala) si fata de copiii tai

-          cand te confrunti cu probleme tale de rezolvat si ranile tale de vindecat

-          vietii pe care o traiesti, vietii din tine este sanatos sa ii spui un DA total

Diferenta este data atunci de atitudinea fata de „sarcinile” vietii. Este posibil:

-          sa le faci fara chef

-          sa  ai o atitudine de demisie

-          sa le faci cu chef si bucurie, asumandu-ti-le cu maturitate si incantare

Responsabilitatile, problemele, ranile exista, acest aspect al realitatii nu-l poti fi modifica,  ce poti modifica insa, este  raportarea, atitudinea fata de acestea.

Unele persoane tind sa “demisioneze” din fata sarcinilor vietii pe care le percep ca fiind dificile. Particularitatea acestei demisii este ca niciodata nu este „acceptata” si nu rezolva nimic.

Atitudinea de demisie  care in esenta are la baza desconsiderarea resurselor proprii, o regasim in:

-          “abolirea” capacitatii de gandire clara –  confuzie in diverse grade, capacitate redusa de intelegere si constientizare

-           lipsa de apetit, de interes pentru informatii  si obiceiuri sanatoase

-           dependente (substante, mancare, sex, shopping) care amortesc si distrag

-          ” imbolnaviri”/ stari de boala care au ca rezultat incapacitarea persoanei

-          accidente sau accidentari, intentionate sau neintentionate

-           a-ti crea contexte de viata in care te mentii ocupat, distras de la tine si problemele tale. Iti creezi o lista eronata cu „ treburile mele”,  pe care o incarci cu tot felul de activitati astfel incat sa te asiguri ca nu mai ai timp de tine deloc.

-          mergand pana la refuzul propriei vieti (incluzand „suicidul” psihologic- “a  fi un mort in viata”) sau „nebunie” (inteleasa in sensul de pierdere a contactului cu realitatea).

Oamenii „demisioneaza” atunci cand nu stiu cum sa isi rezolve problemele si cum sa isi vindece ranile. Ca sa treci de la „ nu stiu” la „stiu” este necesar sa parcurgi un  drum. Motivatia si vointa de a-l parcurge implica sa iti dai voie sa intelegi si sa dobandesti o viziune de ansamblu.

Primul pas pentru iesitul din marea lui „ nu stiu” este sa identifici desconsiderarile pe care le faci.

Desconsiderarile pe care le facem sunt de mai multe tipuri:

-          O forma de desconsiderare masiva este aceea de a nega, ignora insasi existenta problemei – „ nu am nici o problema”

-          Descosiderarea importantei problemei, a semnificatiei si impactului acesteia – „problema asta nu este importanta si nu ma afecteaza”

-          Desconsiderarea existentei unei solutii la acea problema – „ problema exista, o vad, este importanta, insa nu cred ca exista solutii ”

-          Desconsiderarea capacitatii proprii de a rezolva respectiva problema  - „vad problema si importanta ei, stiu ca exista solutii si ca altii pot rezolva, dar eu nu reusesc, nu am calitatile necesare sa ajung la solutie”

Urmatorii pasi constau:

- in a-ti identifica si defini problemele de rezolvat

- a-ti clarifica importanta si impactul lor asupra vietii tale pe diverse paliere ( relational, profesional, etc)

-  a gasi solutii, alternative, optiuni

-   a impementa solutiile.

Acesta este un proces la finalul caruia vei fi  mai apt pentru fericire.

psih. Claudia Briscan

Pe „da-ul” uni om

care nu stie sa spuna „nu”

Atunci cand nu stii sa spui NU, oferi de fapt „nu-uri”camuflate sub „da-uri” fara consistenta si acoperire.

Desi te grabesti sa spui „da” la solicitarile celorlalti, nu este un „da” autentic pe care sa te poti baza. Prea multi de „da” inseamna „supraefort” si riscul de a nu-i acoperi.

Cand este necesar sa spui NU?

-          atunci cand nu ai disponibile resursele de timp si energie

-           atunci cand ai alte prioritati si responsabilitati

Este necesara o buna evaluare a resurselor proprii si clarificarea  prioritatilor si responsabilitatilor tale.

-          atunci cand persoana poate face ea insasi ceea ce iti solicita tie

-          atunci cand percepi solicitarea ca fiind neadecvata

-          atunci cand solicitarea nu este in acord cu valorile si principiile tale

-          aunci cand anticipezi ca te vei simti in disconfort facand acest lucru sau dupa  aceea

-          atunci cand nu vrei/nu ai chef sa faci acel lucru. Nu este necesar sa justifici de ce nu vrei sau nu ai chef

-          atunci cand presupune riscuri pentru tine sau alta persoana

Cand te suparincarci prin „da”-uri spuse fara disceranamant, tinzi sa devii vlaguit  (fara energie), plin de resentimente si uneori vinovatie. Atunci cand celalalt si nevoile lui sunt, in mod repetat, mai importante, te desconsideri profund, iar acesta desconsiderare isi va avea/are pretul ei.

De ce este dificil sa spui NU?

- sa nu respingi sau ranesti pe celalalt

-  sa castigi recunoastere de la ceilalti si sa iti pastrezi o imagine despre tine ca fiind o persoana buna, minunata disponibila sa ajute, sa se sacrifice pentru ceilalti

- sa te simti securizat prin speranta ca si tu vei fi ajutat ulterior de acea persoana

-  din frica ca poti pierde relatia

-  anticipezi o vinovatie ulterioara refuzului ( sa nu te simti vinovat ulterior)

Sa iti asumi riscul de a dezamagi o persoana pentru ca timpul si nevoile tale conteaza mai mult, este un indicator de crestere personala. Fiecare este responsabil de asteptarile pe care le are de la celalalt, iar tu nu esti responsabil sa implinesti aceste asteptari decat in masura in care acestea respecta nevoile si granitele tale ca persoana. Pot fi asteptari total nerealiste sau neadecvate.

A invata/a sti sa spui NU este in primul rand o chestiune de restabilire a prioritatilor si granitelor. Ca tu sa devii o prioritate in viata ta presupune sa fii constient de nevoile tale, sa stii ce sa faci cu timpul si cu energia ta spre binele tau si al celortlati.

psih. Claudia Briscan

DEPENDENTA EMOTIONALA vs IUBIRE

De multe ori, a te indragosti nu are legatura cu persoana in sine, ci cu ceea ce aceasta iti ofera.  „A te simti iubit” este ceva foarte valoros pentru orice fiinta umana. Iubirea ne hraneste si ne ajuta sa crestem, in iubire inflorim, ne descoperim si valorificam potentialul. Sunt persoane care, desi NU  sunt atrase sau indragostite de partener, accepta relatia doar pentru ca se simt iubite si acceptate. „Este cineva pe aceasta lume care sa ma iubeasca si sa ma accepte asa cum sunt si asa cum am eu nevoie/”pe limba mea””?  care sa imi ofere ceea ce eu cred ca nu imi pot procura? care sa imi ofere siguranta, statut – adica acceptare din partea celorlalti/a lumii?-sunt intrebari de maxim interes pentru unele persoane, chiar daca nu sunt formulate constient.
In felul acesta, “focusul” este pe „cineva” din exterior care se cere cautat, gasit, pastrat si in lipsa caruia suferi. Este ca si cum ai”pasa”/delega  unei alte persoane responsabilitatea implinirii unor nevoi foarte importante -  responsabilitatea pentru starea ta de bine, pentru a te simti iubit, apreciat/valorizat, acceptat.

In forma sa extrema, acest focus pe „altul”,  imbraca forma dependentei emotionale. Un indicator evident al dependentei emotionale este sentimentul/credinta unei persoane ca nu poate trai fara celalalt. In aceasta situatie, acea parte  care simte si declara  ca este indragostita, ca iubeste” este in fapt „copilul” ranit din acea persoana, ranit pentru ca  pentru ca nu a primit  iubire sanatoasa si acceptare in copilarie si pentru ca nu stie acum cum sa isi ofere iubire siesi si celorlalti.  Acum este in cautarea a ceea ce nu a primit atunci-are nevoie de multa iubire.

Aceasta lipsa de iubire sanatoasa din perioada copilariei, de multe ori neconstientizata – desconsiderata, ignorata, neluata in seama – este resimtita ca un gol interior. Acest gol launtric este insotit de asteptarea ca altcineva sau altceva (mancare, dependente) sa-l umple atunci cand persoana nu isi asuma responsabilitatea pentru a se simti valoroasa, iubita, acceptata.

Multor persoane le lipseste aceasta informatie despre responsabilitatea proprie. Reactiile lor, atunci cand o primesc, variaza de la soc, uimire pana la reticenta si dezamagire totala. -  „ Oare asa sa fie?”  este responsabilitatea mea sa ma ingrijesc de nevoile mele, este responsabilitatea mea sa ma „umplu”, sa imi percep si sa ma bucur de intregul pe care il reprezint? Adica nu mai am nevoie de nimeni care sa implineasca acest rol in viata mea?”

Psih. Claudia Briscan

Responsabilitatile care ne apartin  sunt cele fata de propria noastra persoana si fata de copii care am ales sa ii aducem pe lume.

Responsabilitatile fata de propria persoana includ urmatoarele aspecte:
-    Sanatatea fizica si emotionala – sa practici obiceiuri de viata sanatoasa
-    Sa iti identifici nevoile si sa gasesti modalitati optime, adecvate/sanatoase de implinire a lor
-    Sa identifici optiuni si solutii la problemele tale/cu care te confrunti
-     Sa iti dezvolti abilitati, capacitati, talente, sa iti valorifici propriului potentialul pentru a crea valoare si a manifesta competenta
-    sa iti cresti nivelul de constientizare cu privire la propria persoana ( autocunoastere)
-    Sa iti sustii procesul de crestere si dezvoltare – vindecare emotionala
-    “Sa iti incarci bateriile”-sa ai strategii eficiente pentru a primi apreciere si recunoastere pentru ceea ce esti, faci si gandesti.
-    sa fii angajat in a construi relatii de calitate, cu o balanta echilibrata intre “a da” si “a primi”
-    sa atasezi dimensiune spirituala vietii, sa practici valorile in viata ta de zi cu zi  (ex. onestitate)

Responsabilitatile fata de copil
-    Sa ii asiguri nevoile basic- adapost, hrana (conditii materiale)
-    Sa il sustii in construirea unor relatii de atasament securizante, armonioase/ Sa ii oferi un mediu securizant in care sa creasca si sa se dezvolte
-    Sa il sustii in deprinderea de obiceiuri de viata sanatoasa
-    Sa ii incurajezi autonomia, separarea, sa ii incurajezi achizitiile care ii sporesc gradele de libertate
-    Sa fii disponbil emotional pentru el

Psih Claudia Briscan

“Daca sunt deja adult, la ce imi foloseste aceasta demisie?”

1. opreste o investitie de energie psihica “paguboasa” si perturbatoare pentru dezvoltarea ta

Energia psihica este o cantitate finita de energie. Fiecare persoana isi face propriile investitii de energie psihica.  Aceste investitiile constau in alegerile pe care o persoana le face legat de cum isi distribuie si gestioneaza atentia, gandirea, motivatia, activitatea, imaginatia, alegeri care ii structureaza timpul intr-un anumit fel si din care rezulta obiceiuri de viata, “feluri de a fi” si stiluri de viata, cu rezultatele si consecintele atasate.

Ne investim in anumite roluri cu precadere si neglijam altele, ne investim in”masti”, in defense, in competitii, lupte pentru putere, in demonstratii sau ne risipim in responsabilitati care nu ne apartin! Un plan sigur de “derapare” de la propria dezvoltare contine “legaturi stranse”/loialitati nesanatoase si investirea in “misiuni imposibile”, perturbatoare. In acest fel, disponibilul de energie psihica pentru investitiile sanatoase este foarte redus.

O decizie de “desprindere” de tipul “Ma extrag dintr-o relatie nesanatoasa si ma intregesc spre a fi functional(a) si apt(a) pentru o relatie sanatoasa” poate fi punct de plecare pentru o munca personala de regasire a propriei fiinte si de definire a unei traiectorii de viata sanatoase .

2.    te opreste din  a practica obisnuinte de a gandi, simti si actiona decise in contextul particular al familiei tale de origine cand erai un copil si nu aveai la dispozitie optiunile si abilitatile de acum si iti redeschide posibilitatea de a redecide in mod sanatos cu privire la viata ta.

A practica noi perspective si obisnuinte de a gand, de a  simti si de comportament este un antrenament, un proces. Este necesar “sa iti dai timpul” necesar pentru implementarea noilor obisnuinte pentru ca este vorba despre un proces de invatare asemantor cu achizitia scris-cititului sau mersului. Ca sa inveti sa il faci pe “a” a fost necesar sa exersezi mult timp betisoare, cerculete, carligase.  Daca acum stii sa mergi si sa scrii, inseamna ca ai exersat pana ai reusit. Ai gresit, ai reluat, ai exersat!!
Avand asteptari realiste si alegand sa fii informat despre cum arata traseul implementarii unei noi obisnuinte, nu vei fi surprins de  “recaderile ” la vechiul obicei.  Este util sa te angajezi ferm ca nu vei folosi aceste “recaderi” ca o demonstartie ca de fapt nimic nu se poate schimba,  demonstratie in urma careia te vei alege cu o dezamagire si cu reluarea vechiului mod de viata.

Psiholog Claudia Briscan

Eu, (numele)…., decid irevocabil :
Demisionez din postul de mamica al mamei mele incepand cu data de…

Avand urmatoarele informatii sanatoase cu privire la viata:
-    Mama mea este adult si prin urmare este responsabila de viata ei, de alegerile pe care le-a facut/le face si de consecintele alegerilor ei
-    Mama mea este adult si este responsabila de gestionarea propriei ei dureri si de ingrijirea/vindecarea propriilor ei rani sufletesti
-    Mama mea este responsabila sa gaseasca solutii la problemele cu care se confrunta

Decid sa imi restabilesc prioritatile si responsabilitatile

(Invat zi de zi sa ) Accept ca responsabilitate si prioritate propria mea dezvoltare, propriile mele nevoi.  Accept ca responsabilitate sa ma ingrijesc de propriile mele rani emotionale. Constientizez ca nu sunt responsabil pentru binele si fericirea mamei mele.

Decid sa ma opresc din obiceiul de a-mi folosi timpul si energia pentru a practica strategii prin care sa restabilesc confortul emotional al mamei mele. Decid sa ma opresc din obiceiul de a o alina si de imperativul de a ma simti linistit doar in aceasta situatie. Daca este in “vid afectiv”, nu sunt responsabil pentru “umplerea” lui. Daca este trista, suparata, furioasa, nefericita nu sunt eu responsabil de restabilirea confortului ei emotional.  Decid sa ma opresc din obiceiul de a  ghici nevoile mamei mele si din stradania de a i le implini., din a ghici cauza supararilor ei.   Refuz sa mi mai asum /ma eliberez de rolul de “antidepresiv” al mamei  mele/al altor personae.

Decid sa nu ma mai “contaminez” /sa nu mai absorb (cu) gandurile ei, perpectivele ei, dorintele ei, starile ei emotionale – furiile, resentimentele, tristetele ei. O caracteristica a gandirii la copil este magicul. Deseori pastram “ramasite” ale acestei gandiri si “in adultete”. O credinta specifica gandirii magice este ca daca preiau eu suferinta unei persoane dragi, atunci va scapa de aceasta.  In lumina unei gandiri clare, aceasta credinta nu are pic de consistenta si contact cu realitatea

Refuz ca, din loialitate, “sa bat acelasi drum”/sa fac aceleasi greseli ca mama mea.

Refuz ca dorintele si nevoile mamei mele sa-mi  defineasca drumul/traiectoria mea in viata. Aleg sa imi identific propriile nevoi si dorinte.

Semnatura                                                                                          data

Psiholog Claudia Briscan

In primul rand, dupa prelungirile unor obisnuinte mai vechi.

Un fost copil parinte continua sa se ingrijeasca de altii in detrimentul propriei sale persoane. Are speranta secreta ca daca si dupa ce va face acest lucru, acestia vor deveni disponibili pentru el si in felul acesta va primi, in sfarsit, ce are nevoie.

Uneori, se simte sufocat de aceste “ALTE”persoane si, la un moment dat, este foarte probabil sa nutreasca resentimente intense fata de acestea pe care nu le exprima deschis. Acesta senzatie de sufocare poate fi traita intens la nivel psihologic, cu reverberatii pana la nivel fiziologic, sub forma atacurilor de panica.

Se simte confortabil si abordeaza initial relatiile din pozitia psihologica de salvator. Orice persoana care abordeaza viata dintr-o pozitie psihologica de victima – se plange de problemele pe care le are, este ranita si in suferinta declarata- exercita o atractie magnetica asupra lor si au impuls/ elan urias sa aline.

Adult foarte loial familiei de origine, chiar daca isi intemeieaza propria famile, chiar daca nu reuseste sa obtina o forma de realizare relationala. Are legaturi foarte stranse si prioritare cu familia de origine. Preocupat sa-si ajute si rasplateasca mama pentru sacrificiul, devotiunea ei si sa-i daruiasca bucuria de care “nu a avut parte in viata”.

Poate deveni un maestru in a crea relatii de dependenta.

Mentine legatura cu familia de origine cu o frecventa ridicata – zilnic aproape sau chiar de mai multe ori pe zi. Sunt situatii in care un “copil parinte” continua sa  locuiasca in casa parinteasca la o varsta la care demult ar fi fost timpul “sa isi ia zborul”. Daca pleaca, locuieste in apropiere sau mentine legatura cu o frecventa foarte ridicata

Idea de rasplata pentru eforturile si sacrificiul parintilor apare deseori in ideatia unui “copil parinte”. De asemenea, deseori apare ideea ca nu se pot descurca singuri sau ideea ca vor sa ramana mereu alaturi de parinti.. Anticipeaza ca fiind foarte dureroasa despartirea de parinti.
Exista exceptii de la aceste criterii generale – de exemplu, “copii parinti”care se indeparteaza furiosi de parinti, nu le mai vorbesc perioade lungi de timp, rup legaturile cu acestia.

Relatia sanatoasa parinte-copil se regaseste in cadrul unui contract unilateral – parintele implineste nevoile copilului de la material la afectiv, il sustine in cresterea si dezvoltarea lui, iar copilul este cel care primeste.  Cu alte cuvinte parintele este cel care da, iar copilul cel care primeste. Nu este un contract bilateral  cu clauze de reciprocitate – eu dau asta, tu dai asta. Pe parcurs, apar responsabilitati pentru copil de genul activitatii scolare si de igiena – a se ingriji de trupul sau si de locul in care traieste – insa este important ca acestea, in timp,  sa fie  motivate intrinsec – le face pentru el, nu pentru parinti.
Parintii care nu incurajeaza autonomia copilului lor, care resimt dureros cresterea copilului lor si “desprinderea” acestuia, in fapt, mentin “cordonul ombilical netaiat” , pentru a fi “hraniti emotional” de catre copilul lor. Autonomia copilului presupune dezvoltarea de deprinderi, abilitati, capacitate, aptitudini care implica  grade de libertate, opinii personale, gandire, simtire si actiune proprie  care, desi, uneori, nu sunt agreate de catre parinte, reprezinta o etapa importanta in dezvoltarea copilului. Aceasta autonomie este perceputa ca o amenintare de catre parinte, pentru ca, LA NIVEL PSIHOLOGIC, poate echivala cu pierderea “hranei” necesare supravietuirii.
Este important ca acesti parinti sa-si elibereze copilul de sub aceasta povara, acceptandu-i demisia. Parintii simt deseori ca foarte apasatoare aceasta demisie a copilului, pentru ca din acel moment este necesar sa se descurce singuri cu propiile “incarcaturi” emotionale.

Aceasta demisie este binevenita atunci cand esti un fost “copil parinte”  sau esti inca la o varsta cronologica de copil, insa ocupat cu “a le purta de grija parintilor”.
Acesta demisie nu poate intra in vigoare, de exemplu, de maine de la ora 12. Ea reprezinta un proces in care va repozitionati fata de viata, va redecideti prioritatile si responsabilitatile de o maniera sanatoasa.

Psiholog Claudia Briscan

Pentru cei care in loc sa se ocupe cu copilaria si de-ale copilariei, au parentat
Pentru cei care in loc sa–si vada de sarcinile de dezvoltare specifice unui copil, au decis “sa se faca rapid mari”, sa se hipermaturizeze si sa aiba grija de adultii din jurul lor care erau sau sunt incapabili sa isi gestioneze propriile lor probleme dinlauntrul si dinafara lor

Exista relatii parinte-copil in care rolurile se inverseaza si copilul, de fapt, parenteaza parintele.
Astfel desi din exterior, la nivel social avem imaginea unei relatii intre un adult responsabil si un copil /adolescent de ingrijit caruia adultul ii ofera adapost si hrana, de la nivel psihologic se vede o relatie inversata – adultul este copilul, iar copilul adultul, care se ingrijeste de binele emotional al parintelui. In felul acesta isi asuma o responsabilitatea care nu ii apartine.
Atunci cand un copil percepe o rana sufleteasca la un parinte, exista o probabilitate ridicata ca acesta sa se angajeze in misiunea – imposibila, in fapt, si extrem de paguboasa pentru dezvoltarea lui – de a-si ingriji emotional/salva parintele.

Aceste rani ale parintelui sunt fie vechi si “uitate”, fie actuale si active si provin:
-     dintr-o  copilarie marcata de suferinte , ignorate/desconsiderate la acea vreme de catre adultii din jurul sau, neconstientizate poate chiar si de persoana in sine (deces, pierderi semnificative, abandon,climat familial tensionat, un parinte dependent de substante, relationari abuzive intre parinti sau intre un parinte si copil – violenta verbala si/sau fizica,neglijenta)
-     dintr-un un gol afectiv,  din lipsa  sentimentului valorii personale sau de sens in viata
-    dintr-o relatie de cuplu nefericita si neimplinitoare  sau din lipsa acesteia
-    dintr-un stil de viata nestimulativ, in care persoana nu isi utilizeza creativ si plenar potentialul /resursele
-    din strategii ineficiente de a relationa si de a obtine recunoastere, apreciere, intimitate/apropiere ceea ce o face sa se perceapa cu “bateriile descarcate”
-     din traversarea in viata personala a unei  perioade dificile sub aspect emotional/afectiv -  crize relationale (divort, inselat, violenta fizica si verbala, separari, dependente), pierderea prin moarte a unei persoane dragi, boala, pierderea unui sigurante financiare,  lipsuri

Spre a nu mai adauga o dezamagire/vreo suferinta in viata parintelui, “copilul parinte”   directioneaza si investeste “tone”  din energia sa psihica spre a se conforma si a-si multumi parintele. Atunci cand esueaza in acest demers, sufera foarte mult si se culpabilizeaza. Percepe ca spatiul relational cu parintele nu-i poate contine nevoile, ca nu mai exista spatiu pentru propriile nevoi, ganduri, emotii si, de cele mai multe ori, alege sa nu le exprime, sa le tina pentru sine si “sa le duca singur”, sa se descurce singur.
Alteori, este rebel si cu tulburari comportamentale, care “dau de furca” parintelui si, in acest fel, ii distrage atentia de la nefericirea si suferinta interioara. Astfel, isi “ajuta” parintele sa nu “esueze” intr-o depresie, sa nu colapseze!

Copilul “vede” si simte suferinta emotionala a parintelui chiar si atunci cand aceasta este tinuta foarte ascunsa, departe de ochii celorlalti si “ferecata cu 7 lacate”. Acest spectacol trist, sfasietor al suferintei parintelui la care asista un copil este sursa multor decizii nesanatoase, care nu ii sustin dezvoltarea, decizii in jurul carora isi va structura intreaga viata. Este foarte probabil sa decida ca:
-    “misiunea” sa este sa aline suferinta mamei (mai tarziu a unei iubite/iubit) si ca fericirea mamei lui (mai tarziu a unei alte persoane ) este responsabilitatea sa si depinde de el.
-    misiunea sa este aceea de a fi “izvor” de satisfactie  si sens in viata unei alte persoane,  asumandu-si un rol de “antidepresiv”  pentru aceasta
-    nevoile altora sunt prioritare si ignora/se decupleaza de la propriile nevoi. Decide ca singura modalitate prin care isi poate implini nevoile este aceea de a  avea grija de ceilalti mai intai
-    Se vor simti in disconfort ori de cate ori  vor fi pe primul plan si vor avea o capacitate redusa de a  primi iubire si de a “se lasa” ingrijiti. Se simt “in apele lor” atunci cand ofera, daruiesc.
Povara pusa pe umerii unui copil atunci cand acesta intelege ca el este unica sursa de bucurie,  de satisfactie si implinire a parintelui si de asemnea, ca el este cea mai eficienta modalitate de distragere de la o suferinta interioara – este imensa si profund deformatoare.
Dragi parinti, este imperios necesar sa va asumati responsabilitatea ingrijirii si vindecarii propriilor rani sufletesti. Oricat de discret le-ati ”purta” si oricat de multe refugii acceptat,validate,recompensate social ati gasi ( de ex. munca, a creste copii ), oricate strategii ati folosi spre a uita de ele, aceste rani exista, sunt acolo si va influenteaza trupul, mintea, sufletul, relatiile.

Psiholog Claudia Briscan